Scripturile în fiecare zi

David dorise să facă ceva pentru Domnul. Dar răspunsul divin a fost: ŤEu sunt acela care am făcut totul pentru tineť. Iată lecţia pe care fie­care dintre noi se cuvine s-o înveţe. Dumnezeu Însuşi a preluat deplina responsabilitate pentru mân­tui­rea noastră, pentru odihna noastră şi pentru tot ceea ce priveşte viitorul nostru (v. 19). Minunate planuri la care n-am avut nici o contribuţie! „Cât de ne­pă­­trun­se sunt judecăţile Lui şi de ne­înţelese căile Lui!“ (Romani 11.33). Cu adevărat, aceasta nu este „legea omului“! (v. 19).

Apoi ce-i mai rămâne lui David să facă? Sim­plu, să-I mulţumească lui Dumnezeu. În prezenţa divină, împăra­tul intră, se pleacă şi adoră întoc­mai cum credin­ciosul poate face astăzi în adu­na­rea celor răscumpăraţi, în jurul Domnului, cu si­gu­ranţa liniştită că este îndreptăţit să se afle acolo şi să se bucure deja de această odihnă divi­nă. „Cine sunt eu ... şi ce este casa mea?“ (v. 18). Nici David, simplul păstor (v. 8), nici Israelul scos din Egipt (v. 6) n-au vreun merit al lor sau vreun drept să ocupe o asemenea poziţie! Numai harul i‑a „adus până aici“ pe David şi pe poporul său (v. 18). Rugăciunea împăra­tului, expresie a comu­ni­unii perfecte, se rezumă astfel: „... lucrea­ză cum ai spus! Şi mărit să fie Numele Tău pentru totdeauna“ (v. 25, 26). În momentul acesta particular am pune în mod fericit Psalmul 23 pe buzele lui, în special v. 5 şi 6.