Scripturile în fiecare zi

Înainte de a fugi în ţara filistenilor, David nu-L consultase pe Dumnezeu (1 Samuel 27.1) şi faptul acesta îl dusese în necaz. Dar această expe­rienţă amară n-a fost fără un folos. Acum Îl întreabă pe Domnul de două ori.

Niciodată nu se poate spune că insistăm prea mult asupra acestui prin­cipiu fundamental al vieţii creştine: dependenţa. Ea este o datorie în faţa lui Dumnezeu, dar şi sursa puterii şi a sigu­ran­ţei noastre.

Hebronul, în care Dumnezeu îl aduce pe unsul Său, este un loc care ne vorbeşte despre moarte. Mormintele patriarhilor se găseau acolo. Hristos, Preaiubitul lui Dumnezeu, adevăratul David, înainte de a-Şi prelua oficial împărăţia, a mers până la moarte prin ascultare de Dumne­zeu. Şi acesta este şi locul spre care Dumnezeu îi îndreaptă pe ai Săi. Credinciosul a murit împre­ună cu Hristos.

David nu-i uită pe locuitorii Iabesului din Galaad, care îşi arătaseră bunătatea faţă de Saul. Oare Domnul va uita micile acte de caritate pe care ne-a permis să le exersăm? (Evrei 6.10).

Suveranitatea lui David avea să fie stabilită treptat- treptat. Pentru moment, numai Iuda l-a recunoscut. Restul poporului s-a supus lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, susţinut de Abner, fosta căpetenie a armatei lui Saul.