Scripturile în fiecare zi

Probabil că este dificil pentru noi să înţelegem caracterul lui Saul. Cum se pot împăca aceste regrete, aceste promisiuni şi aceste manifestări de afecţiune cu implacabilitatea reînnoită cu care-l urmăreşte pe David ca să-l nimicească? Nu trebuie să confun­dăm niciodată credinţa cu sentimentalismul. Aces­ta din urmă este în stare să verse lacrimi din abun­denţă, să repete fără o convingere ade­vă­ra­tă: „am păcătuit“ (15.30; 26.21) şi să‑şi ia cele mai solemne angajamente. Dar conştiinţa nu este atinsă, iar dovada stă în faptul că fructele nu durează. Saul este un om super­fi­cial, plin de emoţii, dar lipsit de pu­terea de a-şi pune în aplicare hotărârile bu­ne, pentru că nu are credinţă.

Câtă demnitate păstrează David, în pofida umi­linţei lui! Cu toate că este hărţuit ca „o potâr­ni­che în munţi“, toate lucrurile arată că el este stă­pânul situaţiei. El îl mustră pe Abner şi, cu fer­mitate, îi pune lui Saul întrebări pătrunză­toare, la care acesta nu poate da nici un răspuns (v. 18).

Astfel, inimile ne sunt din nou îndreptate spre Acela care, după ce a fost umilit, batjocorit şi respins, „va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus“. Şi se adaugă: „înaintea Lui împă­raţii îşi vor închide gura“- Is 52.13-15.