Scripturile în fiecare zi

1 Samuel

22.1-10

21 Martie

Peştera Adulam devine refugiul lui David. Însă, mai degrabă, Domnul este adăpostul lui, cum afirmă psalmul compus de el pe când se afla în această peşteră: „Tu eşti adăpostul meu“ (Ps. 142.5; vezi şi Ps. 57.1). El adaugă: „Cei drepţi mă vor încon­jura, căci îmi vei face bine“ (Ps. 142.7). Cei drepţi? Poate fi vor­ba cumva de aceşti oameni din v. 2, apa­rent atât de puţin demni de reco­man­dat, suspecţi, în afara legii, adevărate rebu­turi ale so­cietăţii? Da, Dumnezeu dă acest nu­me acelora care-l iu­besc pe unsul Său şi care-l recunosc drept căpe­te­nie. Din momentul în care au venit la David, trecutul trist al vieţii lor nu mai este important.

Tot aşa, cei care se strâng astăzi în jurul lui Isus au schimbat dezolarea morală, imensa lor datorie faţă de Dumne­zeu, amărăciunea sufletelor lor (v. 2) cu îndrep­tăţirea pe care le-o dă El. Din momentul în care înţeleg că nu pot face nimic prin ei înşişi, că lumea nu a fost capabilă să-i satisfacă, găsesc în El Căpetenia şi subiectul afecţiunii lor.

Ce le putea oferi David însoţitorilor lui? Pentru prezent, nimic altceva decât suferin­ţe! Dar, pentru viitor, parte la gloria lui im­pe­ria­lă. Aceasta este partea credin­ciosului! Ce contrast cu oamenii acestei lumi care, ase­me­nea sluji­tori­lor lui Saul în v. 7, îşi primesc toate avan­tajele şi lucrurile bune în viaţa aceasta!