Ionatan este foarte ataşat de David. Acum se iveşte ocazia când trebuie să intervină în favoarea prietenului său în faţa propriului tată, Saul!

Dacă Îl iubim pe Domnul, nu ne vom ruşina să mărturisim despre El în primul rând în pro­priile familii. Fără teamă, Îl vom mărturisi pe Cel care este fără păcat, care l-a învins pe marele Vrăj­maş şi prin care Dumnezeu a dat o minunată izbăvire (compară cu v. 4-5).

Răspunzând la intervenţia lui Ionatan, Saul jură pe numele Domnului că David nu va muri. Pro­­misiune curând uitată! Chiar în momentul în ca­re David este ocupat să-l învioreze, împăratul îşi înnoieşte gestul criminal. Câtă lipsă de recunoştinţă în inima omului faţă de acela care îi făcuse atâta bine, însă în mod spe­cial faţă de Mântuitorul, prefigurat aici de David! (Ps. 109.4, 5). Apoi nefericitul împărat, orbit de gelozia lui, îşi urmă­reşte ginerele până în casa şi chiar în patul acestuia (vezi titlul Psal­mului 59). Mical îşi protejează soţul, dar nu ase­menea fratelui ei, Ionatan, printr-o mărturisire cura­joasă; ea se foloseşte de minciună şi de disimu­lare.

David fuge pe fereastră. Apostolul Pavel la Damasc, subiect al urii iudeilor, avea să scape în acelaşi fel (Fapte 9.25; 2 Corinteni 11.32, 33).