Scripturile în fiecare zi

Victorios, David stă din nou înaintea împăra­tu­lui, ţinând capul uriaşului în mână. Şi consta­tăm cu mirare că Saul nu mai ştie al cui fiu este David. O or­bi­re similară se manifestă cu privire la Dom­nul Isus. Iudeii nu-L cunoşteau nici pe El, nici pe Tatăl Său (Ioan 8.19). La fel se întâmplă şi as­tăzi, chiar în ţările creştine, când mulţi nu-L re­cunosc pe Isus ca fiind cu adevărat Fiul lui Dum­nezeu (1 Ioan 4.14, 15).

În schimb, pentru Ionatan, David nu ridică nici un semn de întrebare (20.13-15). Acela care tocmai îl scăpase pe Israel într-un fel atât de uimi­tor nu poate fi decât unsul Domnului. Şi sufletul său se leagă de al lui David, nu printr-o simplă recunoş­tinţă sau admiraţie, ci printr-o legătură de dra­gos­te intimă şi personală. Ce exemplu fru­mos pen­tru credincios, care nu numai că se bu­cură în mântuirea sa, dar Îl şi iubeşte pe Acela care l-a sal­­vat. Iar dragostea este un sentiment care se arată în afa­ră. Ionatan îşi dezbracă insemnele puterii şi ale gloriei, pen­tru a i le oferi lui David, pe care-l iubeşte. Suntem noi gata să dăm la fel de mult? Îl recunoaştem oare pe Isus Mân­tuitorul nostru ca pe Acela Căruia I-am dat toate drep­turile asupra inimii noastre şi asupra a tot ceea ce ne aparţine?