Scripturile în fiecare zi

Iată-i din nou pe filisteni strânşi împotriva lui Is­rael. De data aceasta ei joacă având un atu ma­gistral: un campion extraordinar, cu o înălţime de peste trei metri, îmbrăcat cu o armură cântă­rind aproximativ 75 de kilograme; un colos formi­da­­bil, a cărui simplă arătare este suficientă ca să răs­­­pândească groaza în inimile duşmanilor lui. Acesta este Goliat! Plesnind de mândrie, înain­tea­ză în­tre liniile de bătaie şi aruncă sfi­da­rea asupra oştirii lui Israel, provo­când pe ori­cine ar îndrăzni să-l întâlnească sin­gur în lup­tă. Şi nu numai că nu-i iese nimeni înainte, dar, ori de câte ori se înfăţişează, israeliţii fug dinaintea lui în­groziţi. De fiecare dată, uriaşului i se oferă şansa de a insulta oştirea Domnului şi, în con­se­cinţă, pe Dom­­nul În­suşi. Goliat ne rea­min­teşte ce se spune de­spre leviatan. „Când se ridică el, vitejii se tem, îşi ies din fire de spaim㓠(Iov 41.25). Şi, în mod spe­cial, ne duce cu gân­dul la „cel tare“ despre ca­­re vor­beşte Domnul Isus (Mar­cu 3.27): Satan însuşi care, prin frica de moar­te, exercită o domi­na­­ţie crudă asupra oa­me­nilor, căutând să-i facă definitiv robii săi (v. 9).

În acest timp, David „se ducea şi se întorcea“, de la turma lui la curtea împăratului, tot atât de liniş­tit şi de nestingherit aici ca şi acolo, imagine mi­­nu­­­nată a lui Isus în umilinţă şi în neobosită lepădare de Sine.