„Nu este nimeni“, le spune Isus ucenicilor Săi, „care a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă [sau soţie], sau copii, sau ogoare, pen­tru Mine ... care să nu primească însutit acum, în timpul acesta ...“ (Marcu 10.29, 30 – vezi şi Evrei 6.10). Rut nu a fost deza­măgită în alegerea ei. Nici nu şi-a pier­dut răs­pla­ta. Boaz însuşi, care ceruse pentru ea bine­cu­vân­tarea de la Domnul (2.12), avea să fie răsplata pentru credinţa ei.

Tot aşa este şi cu cei care şi-au pus încrederea în Domnul. „Socotesc că toate sunt … gunoi – scrie apostolul Pavel – ca să câştig ...“ O răsplată? Nu! ci „ca să-L câştig pe Hristos“ (Filipeni 3.8).

Un lucru însă este necesar mai întâi: trebuie ca Rut să fie răscumpărată; şi Boaz se o­cupă imediat de aceasta. Ruda cea mai apro­pia­tă, deşi a dorit, nu a putut s-o răscumpere (v. 6). Persoana aceasta ne duce cu gândul la lege şi la incapacitatea ei când este vorba de a-i salva pe oameni sau de a-i introduce în binecuvântările lui Dum­ne­zeu. Pe de altă parte, în Boaz avem „graţia“ di­vină. Când nu mai există nici o altă resursă pe care să putem conta, harul acesta ni se des­coperă într-o Per­soană: Isus Mântui­torul, Cel care răscumpără.