Scripturile în fiecare zi

Rut

2.4-16

5 Februarie

Rut nu avusese încă de-a face decât cu ser­vitorii lui Boaz. Acum îl întâlneşte personal pe acest pri­e­ten puternic şi bogat (v. 1), imagine deosebit de frumoasă a Dom­nului Isus. Boaz ne aminteşte de Prietenulsuprem, blajin şi compătimitor, Celui căruia Dumnezeu Îi poate spune în Psal­mul 89.19: „Am dat ajutor unui om puternic“.

Iată-l în acest oraş, Betleem (unde avea să Se nască Mântuitorul), binecuvântându-şi servito­rii şi spu­nându‑le ce să facă, veghind la toate, re­mar­cân­­d-o pe secerătoarea săracă, în sfârşit, purtându-se cu ea cu o favoare încărcată de atâta de­li­ca­teţe, încât îi aduce linişte tinerei femei înfricoşate. El o invită să se apropie, îi vorbeşte inimii ei şi o consolează.

Fiecare dintre noi trebuie să treacă prin aceeaşi experienţă pe care a avut-o Rut. Nu este su­ficient doar să‑i cunoaştem pe slujitorii Domnului, păstori, în­vă­ţători sau evanghelişti, şi să învă­ţăm de la ei, din când în când, lecţii din Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să aibă de-a face personal cu Domnul Isus. Atunci El Însuşi va vorbi inimi­lor noastre. Ne va face să înţelegem prin ce a trecut El pen­tru noi când a venit aici jos ca să sufere şi să moară (aceste grăunţe prăjite din v. 14). Şi ne va sătura cu bogăţiile dragostei Sale.