Scripturile în fiecare zi

3

Decembrie

Iosua 6:15-27

Cât de ridicol şi de ineficace trebuie să le fi părut locuitorilor Ierihonului marşul acestor trompetişti în jurul zi­durilor lor! S-a mai văzut vreodată un asediu întreprins în felul acesta? Batjocoritorii nu trebuie să fi lipsit! „Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari“ (1 Co­rin­teni 1.27). Dincolo de armele văzute ale omu­lui, care impresionează, credinţa lucrează în chip nevăzut. Potrivit promisiunii Domnului, dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, Dumnezeu va înlătura din ca­lea noastră obstacolele atât de înspăimân­tătoare (Matei 17.20). „Armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întă­ritu­ri­lor“ (2 Corinteni 10.4). Să folosim această armă imbatabilă: rugăciunea. Dacă în calea noastră se înalţă obstacole precum «Ierihonul», să învăţăm, ca şi Israel, să le în­con­ju­răm împreună cu Dom­nul (chivotul), ridicându-ne vocile către Dumne­zeu. Apoi, la vremea hotă­râtă de El, vom ve­dea zidu­ri­le căzând, aşa cum au căzut acestea în ziua a şaptea.
Israel a primit un avertisment uşor de înţeles de oricine: cetatea va fi anatema, blestemată (dată nimicirii sau închinată nimicirii prin blestem). Numai Rahav avea să fie cruţată, împreună cu ai ei, ca urmare a credinţei sale. Funia stacojie, uşor de reperat în timpul celor 13 înconjurări ale cetăţii, era la locul ei.