Scripturile în fiecare zi

27

August

Numeri 17:1-13

Prin nimicirea celor două sute cincizeci de răzvrătiţi, Domnul a arătat pe cine a ales pen­tru preoţie. Numai Aaron a fost primit cu cădelniţa lui. A urmat încă un test care, de această dată vorbind despre viaţă, va confirma alegerea divină. Dintre cele douăsprezece toiege aduse de căpetenii, numai cel al lui Aaron a făcut o extraordina­ră probă de vitalitate: într-o noapte, a produs muguri, flori şi fructe. Admirabilă imagine a învi­erii lui Hristos, dovadă de netăgăduit a gloriei lui Isus şi a eficacităţii lucrării Sale! (Fapte 17.31). Mulţi impostori au pretins că aveau o misiune divină. Dar sunt morţi şi nici unul nu a înviat. Hristos este singurul care a trecut prin moarte şi S-a ridicat „potrivit puterii unei vieţi nepieritoare“ (Evrei 7.16) şi acum, de sus, Îşi ex­ercită preoţia pentru ai Săi. Mai mult, roadele aduse prin fie­care dintre cei care Îi aparţin consti­tuie în pre­zent − am putea spune într-o vreme neprielnică − măr­tu­ria vizibilă a unui Mântuitor viu, deşi încă ascuns vederii.
Toiagul lui Aaron este pus apoi în chivot (v. 10; Evrei 9.4), ca pentru a ne aminti că, în timpul traversării pustiului, sursa de viaţă  nu se găseşte decât în Hristos.