Scripturile în fiecare zi

1

August

Numeri 3:39-51

Spre deosebire de ceilalţi fii ai lui Israel, leviţii erau cuprinşi în numărătoare de la vârsta de o lună în sus. Să ne gândim la micul Samuel, la Ieremia (Ier. 1.5), la Ioan Botezătorul (Luca 1.15), la Pavel (Gal. 1.15). Pune­rea lor deoparte a precedat la scurt timp chemarea lor pentru a sluji Domnului. De îndată ce a pri­mit ves­tea bună că pă­catul său „este ispăşit“, tânărul Isaia este gata să răspundă spontan la che­marea Domnului: „Iată-mă, trimite-mă“ (Isaia 6.7, 8). Imediat după viziunea sa de pe drumul Damas­cului, Pavel află din gura Domnului că este desemnat pentru a fi „slu­ji­tor şi martor“ (Fapte 26.16). Nici un răscumpărat nu îşi mai aparţine lui însuşi. Dacă, prin har, s-a întors de la idoli la Dumnezeu, aceasta este, ca în cazul te­saloniceni­lor, „ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi ade­vărat ...“ (1 Tesa­loniceni 1.9 vezi şi nota j). Aceeaşi în­vă­ţătură se desprinde şi din finalul capitolului nostru. Leviţii ţi­neau locul întâilor-născuţi din Is­rael, altfel spus, al celor pe care harul divin i-a cruţat de la moarte datorită sângelui mielului. Cu alte cuvinte, fie­care răscumpărat devine un slujitor al Celui care l-a salvat de la moarte, smulgându-l de sub puterea lumii şi a stă­pâ­ni­torului ei. Suntem noi între „întâii-născuţi“ din familia lui Dumne­zeu, prin belşugul de pri­vi­le­gii pe care le-am pri­mit? Dom­nul să ne facă să fim conştienţi de drepturile Lui asupra vieţilor noastre (2 Cronici 29.11).