Scripturile în fiecare zi

18

Martie

Geneza 46:1-34

Dragostea lui Iosif pentru fra­ţii săi şi măreţia iertării sale ne-au ocupat mai mult decât gloria şi bogăţia sa. Pentru aceia dintre noi care trăiesc în familii cu mai mulţi fraţi, nu este aceasta ocazia de a învăţa o mişcătoare lecţie de dragoste şi de sprijin re­ciproc? Dar dragostea lui Iosif pentru tatăl său, Iacov, respectul pe care i-l poartă, bunătatea lui, nerăb­darea de  a-l vedea, graba cu care i-a ieşit în întâmpinare, şi acestea sunt exemple pentru noi. Ne iubim şi ne respectăm noi părinţii în felul acesta?
Familia lui Israel se pune la drum trecând prin Beer-Şeba, „fântâna legământului“ (21.31 nota a)! Promi­siunile îi sunt confirmate aici lui Iacov de către un Dum­nezeu credincios: „Nu te teme să cobori în Egipt!“ îi spune El (v. 3; comparaţi cu Isaia 41.14). Ce schimbare vedem în Iacov, cel care odinioară fusese condus de dorinţele sale! Acum se teme să facă un pas fără Dumnezeu! Şi El îl încurajează, promiţându-i că va coborî cu el. Ne poate Domnul însoţi întotdeauna şi pe noi oriunde mergem?
Urmează o mişcătoare întâlnire cu fiul prea­iubit care pregătise totul pentru a asigura confortul familiei sale. „Mă duc să vă pre­gătesc un loc“, le-a promis Domnul Isus uce­nicilor Săi, „pentru ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14.2-3).