Scripturile în fiecare zi

16

Februarie

Geneza 28:1:22

Iacov părăseşte casa tatălui său, dar Dumne­zeu îl va face să cunoască însăşi Casa Lui (Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu“). Singurătatea – lipsa ocrotirii din adăpostul familiei – este uneori ocazia de a-L întâlni pe Domnul. Într-o zi sau alta, această întâlnire trebuie să aibă loc şi Dumnezeul pă­rinţilor noştri trebuie să devină şi Dumnezeul nos­tru.
Ce vis ciudat are Iacov! Care este semnifi­caţia acestei scări pe care urcă şi coboară îngeri? Înfăţişează relaţiile dintre cer şi pământ şi ne gândim la Cel care le-a stabilit pentru noi coborând aici jos şi apoi întorcându-Se în glorie (Ioan 3.13, 31; Efeseni 4.10). Harul lui Dumnezeu îi arată sărmanului păcătos obosit poarta cerurilor şi îi dă promisiuni glorioase. „Cât de înfricoşător este locul acesta!“ strigă călătorul când se trezeşte. O con­şti­in­ţă vinovată nu poate avea pace în prezenţa Dum­ne­zeului harului (comparaţi cu Luca 5.8). În acest târg ciudat pe care îndrăz­neşte să I-l propună Domnului, Iacov trans­formă în condiţii (dacă ...) promisiu­nile categorice pe care i le dăduse Dumnezeu şi se oferă să-I slujească în schimbul binefacerilor pe care le va primi. Mulţi, ase­menea lui, ezită să ia prin credinţă darul fără plată al lui Dumnezeu şi gândesc că prin eforturile lor trebuie să se facă vrednici de favoa­rea Lui.