Scripturile în fiecare zi

19

Ianuarie

Geneza 11:27-32 12:1-8

În acele timpuri de după potop, idolatria a cunoscut un avânt înfricoşător (citiţi Iosua 24.2). Dumnezeu lasă de a­ceastă dată răul să-şi urme­ze cursul, dar cheamă un om să se des­partă de rău. „Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat ca să iasă ... şi a ieşit, neştiind unde merge“ (Evrei 11.8).
«Avraam pleca cu ochii închişi, dar Dumnezeu îl conducea de mână» (J. G. B.) – (Fapte 7.2). Poruncile lui Dumne­zeu, însoţite de înşeptite promisiuni (v. 2, 3), îi sunt sufi­ciente pentru a-l face să por­nească. Ascultarea este împotriva pornirilor noastre naturale, chiar şi atunci când ştim de ce ni se cere un anumit lucru. Dar a asculta fără a înţelege şi a porni la drum fără a-ţi cunoaş­te des­tinaţia cere credinţă, cu alte cuvinte, o depli­nă în­credere în Cel care a poruncit. Avraam este în Scriptură modelul cre­dinţei. Această credinţă este caracterizată de o abandonare a lucrurilor văzute pentru un ţel nevăzut
(2 Corinteni 4.18). Spre deosebire de cei care construiesc cetăţi pe pă­mân­t (Cain, cei de la Babel  ...), Avraam îşi înalţă privirea spre cetatea cerească „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11.10). Şi această speranţă face din el un străin pe pământ. De acum încolo el nu va avea decât cortul său şi altarul său (v. 8), care mărturisesc dublul caracter, de călător şi de închină­tor, care defineşte omul credin­ţei în toate timpu­rile.