Sămânța bună

Istoricul roman Titus Livius (59 î.Hr.‑17 d.Hr.) relatează în monumentala sa lucrare, De la fondarea Romei, că, în anul 390 î.Hr., romanii, după ce rezistă șapte luni asediului galilor asupra Capitoliului, sunt obligați să capituleze. Brennus, șeful tribului galic, cere o despăgubire de 1.000 taleri de aur (329 kg) pentru a părăsi Roma. Galii furnizează balanța și greutățile pentru a măsura aurul. Romanii aduc aurul, dar le reproșează galilor că folosesc greutăți false. Atunci Brennus, auzindu‑i cum se plâng, își aruncă spada peste greutăți, în balanță, exclamând cuvinte proverbiale: „Vae victis!“ (vai de cei învinși!). Romanii sunt nevoiți să aducă, prin urmare, mai mult aur, pentru a contrabalansa sabia.

Ziua judecății este fără milă. Dumnezeu Își va arunca „secera pe pământ“ și pământul va fi secerat (Apocalipsa 14.16). Oamenii care nu vor să aibă nimic de‑a face cu Isus Hristos și Îl resping ca Mântuitor Îl vor vedea ca un hoț. Venirea Lui este nedorită pentru ei. Ei I‑au întors spatele și nu vor să aibă nimic de‑a face cu El. Pentru că ei nu‑I acordă atenție, vor fi surprinși când El va sosi brusc. Orice sentiment de îndreptățire de sine se va sparge atunci ca un balon de săpun.

Venirea Sa va avea însă un caracter complet diferit pentru cei care cred în El și Îl cunosc ca Mântuitor personal: ei doresc din toată inima ca Domnul Isus să vină, pentru că Îl iubesc și așteaptă cu nerăbdare să fie cu El pentru totdeauna. Și chiar dacă sunt întrebați în batjocură, „unde este promisiunea venirii Sale?“, ei răspund cu convingere: „Domnul nu Își întârzie promisiunea“.