Sămânța bună

Era devreme în dimineața aceea când mergeam să cumpăr pâine. Pe stradă, în spatele meu, un glas limpede și vesel mi‑a atras atenția. Fără să‑i pese de oamenii care treceau, un băiat care putea să aibă șase sau șapte ani fredona un cântec care se vedea că era compoziția sa. Numai trei cuvinte, dar pe care le repeta bucuros: La ora zece! La ora zece! El mergea tot spre brutărie. — „Ai aerul de a fi tare mulțumit, băiețașule! Ce se va petrece la ora zece?“ — „Se întoarce mama. A fost la spital trei luni, acum s‑a făcut bine și la ora zece se duce tata să o aducă acasă.“ Ochii lui străluceau și, după o clipă, cu pâinea sub braț, ieșea din prăvălie repetând cântecelul: La ora zece! La ora zece!

Fapt mărunt, dar mare lecție pentru mine. Oare cu o astfel de bucurie Îl așteptăm noi pe Domnul? Nu cunoaștem nici ziua și nici ceasul, dar, dacă‑L iubim pe Domnul Isus, perspectiva întoarcerii Sale iminente va face să cânte și inimile noastre. Parcurgem noi călătoria credinței având în inimi speranța că nespus de curând vom fi împreună cu Mântuitorul nostru? Este promisiunea Lui aceasta: „Vin din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi“ (Ioan 14.3). Dumnezeul speranței este Atotputernic, iar speranța noastră este bine întemeiată și sigură. Avem o „speranță vie“ (1 Petru 1.3), o „speranță bună“ (2 Tesaloniceni 2.16), o „speranță fericită“ (Tit 2.13). Împlinirea ei ne va face fericiți pentru totdeauna.

O, Doamne, când gândesc la Tine,
La harul Tău nemărginit,
Inima îmi arde, știind cât e de bine
Să‑Ți văd față‑n față chipul Tău iubit!