Sămânța bună

Imaginea pe care acest om o are în minte îl înspăimântă chiar și astăzi, după 82 de ani.

În ziua de 6 iunie 1944, când trupele aliate au invadat Normandia, soldații voiau să ocupe plaja numită Omaha Beach. Unitatea lui trebuia să oprească inamicul și să‑l respingă. El l‑a văzut pe unul dintre soldații aliaților sărind de pe rampa navei de debarcare, mergând prin apă și apoi alergând spre movila care era drept înaintea lui. Acolo un glonț l‑a lovit pe soldatul american drept în piept. Acesta a căzut în genunchi, și‑a lăsat arma automată în fața lui pe nisip, și‑a scos casca și și‑a împreunat mâinile, după care și‑a dat capul pe spate și a privit spre cer până ce a căzut.

Imaginea acestui soldat i‑a rămas în minte. Nu morții fără număr pe care i‑a făcut războiul îl înspăimântă, ci acesta, care s‑a rugat înainte de a muri. S‑a gândit la el iarăși și iarăși: Cum poate cineva să fie atât de evlavios, încât să se roage în ultimele secunde ale vieții lui?

Poate că și tu ești marcat de o anumită experiență din viață și mereu îți revine în minte o anumită scenă: un cuvânt… o întâlnire… o privire – în gânduri sau în vise – brusc și în mod repetat.

Mă întreb dacă Dumnezeu îți vorbește prin intermediul acelei amintiri. El dorește să‑I spui ce te înspăimântă, ce te apasă. El dorește să‑ți ierte fărădelegile și să‑ți dea pace. El dorește să ai pace lăuntrică: să fii calm în fața rușinii sau a problemelor sau a sentimentelor de vinovăție din viața ta, dar, mai presus de orice, să fii calm privind spre eternitate.