Sămânța bună
Ologul de la Poarta Frumoasă (4)
Tot poporul l‑a văzut umblând și lăudându‑L pe Dumnezeu; și îl recunoșteau că el era cel care ședea pentru milostenie la poarta „Frumoasă“ a templului; și s‑au umplut de mirare și de uimire pentru ceea ce i se întâmplase.
Fapte 3.9,10
Mulțimea recunoștea că cerșetorul care stătea zi de zi la Poarta Frumoasă, acel om șchiop care de la naștere nu putea să meargă, acel suferind care de 40 de ani depindea de mila și dărnicia oamenilor, dintr‑odată merge și sare! Vindecarea lui nu putea fi negată, însă reacțiile la această minune sunt dezamăgitoare. Criticii nu privesc incidentul în mod pozitiv. Unul este mirat, pentru că nu se aștepta la așa ceva, iar altul este uimit, confuz, pentru că nu recunoaște intervenția lui Dumnezeu în ceea ce se petrecuse. Dacă începutul povestirii este unul deprimant, sfârșitul este și mai deprimant, cu totul dezolant. Dumnezeu lucrează cu putere, înfăptuiește o minune, iar oamenii nu se pot bucura… La început ei sunt mirați și confuzi, iar mai târziu mușamalizează totul.
Omul șchiop însă, a cărui viață fusese fără speranță, acum se bucură de vindecare și de mântuire.
Sunt eu ca ologul vindecat, căutând de acum părtășia cu alți credincioși, pentru a‑L lăuda pe Dumnezeu și pentru a mă închina Lui în mod regulat? Sau mă alătur celor din mulțime care știu ce s‑a întâmplat, dar care nu au experimentat încă vindecarea și mântuirea într‑un mod personal?
Șchiopul sare și este fericit, iar bucuria lui este experimentată de două mii de ani de toți cei mântuiți!