Sămânța bună

Acum 2.000 de ani a fost un sfârșit, înălțarea Mântuitorului, și un început, Coborârea Duhului Sfânt! Acum așteptăm un sfârșit, înălțarea la cer a Bisericii, și un început, revenirea Domnului cu ai Săi!

Domnul fusese cu ucenicii Săi trei ani și Se îngrijise de ei, în dragoste. Acum părăsește pământul. Pleacă la Tatăl și nu va mai fi, în mod fizic, împreună cu ei în această lume. De aceea îi asigură înainte de plecare că inima Lui va fi în continuare cu ei. El îi iubește pe ai Săi „până la capăt“ (Ioan 13.1). Dragostea Sa pentru ucenicii Săi nu va înceta niciodată.

Între Înviere și Înălțare, lumea nu L‑a văzut pe Domnul; după Înălțare, lumea nu L‑a putut vedea. Ceea ce Domnul le‑a spus ucenicilor Săi, „Mă veți vedea“, este posibil datorită Duhului Sfânt. Credincioșii nu Îl văd pe Domnul lor în trup acum – deci ce a spus El nu se referă la vederea fizică. Duhul Sfânt îndreaptă mereu atenția celor credincioși la Hristosul glorificat, astfel încât ei să‑L aibă neîncetat în fața ochilor lor. Lumea nu are niciun interes pentru El, dar credincioșii contemplă „cu fața descoperită gloria Domnului“ (2 Corinteni 3.18). Orice credincios care Îl iubește din inimă și este dispus să se supună Cuvântului Său fără rezerve va descoperi mereu noi frumuseți ale Sale. Aceasta este ceea ce face ca viața unui creștin să fie atât de bogată și de plină de satisfacții. Credinciosul trăiește, pentru că Hristos trăiește – El Însuși este viața sa (Coloseni 3.4). Aceasta îl deosebește pe cel credincios de oamenii lumii acesteia. Gândurile și motivațiile, interesele și dorințele lui, toate dezvăluie ceva din Isus Hristos, deoarece creștinii trăiesc aici pe pământ pentru a‑L mărturisi pe El.