Sămânța bună

Persecuția celor credincioși – care și astăzi face victime în întreaga lume – este consemnată pentru prima dată în cartea Faptele Apostolilor. Prin predica ucenicului Ștefan, Dumnezeu face un ultim apel către conducerea spirituală și politică a evreilor din acea vreme, să se trezească. Ei Îl condamnaseră la moarte pe Isus Hristos, complet nevinovat, iar acum Ștefan le transmite acest lucru prin cuvinte simple. Iritați, ei taie vârfurile acestor sulițe de nesuportat pentru conștiința lor.

„Plin de Duh Sfânt“, el privește spre ceruri. Nu poate tăcea în legătură cu perspectiva pe care o are, și spune: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu“. Prea mult pentru acești ascultători. Ei își astupă urechile, strigă, se năpustesc într‑un gând asupra lui și îl lovesc cu pietre. Astfel, el devine primul martir credincios. Trebuie să remarcăm că adevărații creștini, care devin martiri apărând credința lor, întotdeauna seamănă dragoste și culeg ură. Ei nicidecum nu se sacrifică pentru a face rău altora; și nu trebuie să se jertfească niciodată pentru a‑I face o favoare specială lui Dumnezeu, căci, la urma urmei, Dumnezeu i‑a acceptat deja ca fiind copii ai Săi, prin credința în Isus Hristos. În ploaia de pietre care lovea în el, cu ultimele scântei de viață, Ștefan se roagă: „Doamne Isuse, primește duhul meu“. Apoi îngenunchează și strigă: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta“. Ce atitudine față de călăii săi! Și ce paralelă cu ce a rostit Isus pe cruce: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul“ și „Tată, iartă‑i, căci nu știu ce fac“ (Luca 23.46,34)!