Sămânța bună

O doamnă avea o viață fericită. Soțul o iubea mult și avea grijă de ea, iar copiii erau sănătoși și îi aduceau bucurie. Chiar nu‑i lipsea nimic, și totuși, în adâncul inimii, ea tânjea după mai mult. Nu, nu după lucruri materiale, ci după cele ce astâmpără nevoia sufletului. Ea nu avea pace.

Curând, la un eveniment creștin, a auzit pentru prima dată mesajul Mântuitorului și a aflat de dragostea Sa nespusă pentru oamenii pierduți. A fost profund impresionată. Mai târziu, ea avea să relateze despre acel moment: „Mi‑ar fi plăcut să îngenunchez în acel moment și să‑I cer iertare Domnului pentru vina mea. Simțeam în același timp căldură și frig, dar nu puteam să o fac în acel loc și nici nu îndrăzneam încă. În acel moment îmi doream doar să fiu singură cu El. M‑am dus în grabă acasă, m‑am încuiat în baie și I‑am spus Domnului Isus tot ceea ce simțeam, rugându‑L să‑mi ierte vina, pentru a putea deveni un copil al lui Dumnezeu. Am bătut la ușa Lui, și El mi‑a deschis. Dintr‑odată am avut siguranța că Dumnezeu mă auzise și că devenisem, într‑adevăr, copil al Său. Acum nu mă mai tem de moarte, căci știu că, atunci când voi pleca de pe pământ, voi merge să fiu cu Domnul meu. Mă rog și pentru copiii mei, ca ei de asemenea să‑și găsească drumul către Domnul. În acea zi, viața mea a căpătat un fundament. La bunăstarea mea exterioară s‑a adăugat fericirea mea interioară“.

„Cereți și vi se va da! Căutați și veți găsi! Bateți și vi se va deschide! Fiindcă oricine cere primește; și cine caută găsește; și celui care bate i se va deschide“ (Matei 7.7,8).