Sămânța bună

Astăzi olandezii sunt satisfăcuți cu realizările lor în domeniul digurilor, al polderelor (porțiuni joase de pământ, smulse mării și aflate chiar și la 7 metri sub nivelul mării), precum și al sistemelor anti‑furtună. Ei spun cu mândrie: Lumea este opera lui Dumnezeu, însă Olanda este opera olandezilor.

În lupta seculară a olandezilor cu marea, anul 1953 a rămas unul istoric. Inundațiile din toiul acelei ierni au smuls din viață 1800 de oameni. Insula olandeză Texel fusese alertată că de ea se apropie o furtună de proporții. Ploaie și grindină se prăvăleau din ceruri. Pe de o parte, locuitorii polderului erau amenințați de creșterea debitului apelor din ploi, iar pe de altă parte se temeau să nu cedeze digul insulei sub dezlănțuirea mării. În Țările de Jos, peste tot familiile se înghesuiau în jurul sobelor cu lemne. Numai echipajul voluntarilor „armata‑digului“ era în intervenție. Noaptea, primele valuri se rostogoleau peste digul care protejase până atunci, iar până dimineața, digul a cedat. Polderul era sub apă. Voluntarii încă nu știau de ruperea digului. Când au observat, au încercat cumva să se salveze, dar șase dintre ei s‑au înecat. Astăzi, o piatră memorială îi comemorează, având următorul epitaf: În serviciul protejării insulei, și‑au pierdut viața în furia apelor. Bărbații veniseră să ajute, fără să știe însă că îi va costa viața. Spre deosebire de ei, Domnul, „știind toate cele care urmau să vină asupra Lui“ (Ioan 18.4), a mers la crucea Calvarului, pentru că a vrut să ne aibă cu El pentru totdeauna. Voluntarii și‑au pierdut viața fără a salva pe nimeni. Domnul Isus însă nu a venit în zadar!