Sămânța bună

Domnul prețuiește mult preocuparea alor Săi unii pentru alții. El așteaptă iubire activă printre ei. Dacă cineva este „învins de vreo ispită“, alții trebuie să‑l îndrepte cu blândețe, călăuziți de Duhul lui Dumnezeu. Cei care cred că o astfel de lucrare este înjositoare se pun mai presus de Domnul lor. Ce lucru binecuvântat este nu numai să știm ce să facem sau cum să facem, ci să facem pentru că ne spune El!

A atrage atenția cuiva asupra faptei sale greșite, cu ajutorul Cuvântului, în dragoste, nu este ușor. Este nevoie de curaj, dar mai ales de smerenie. Și la fel de greu este de acceptat corectarea. Cui îi place să fie mustrat? Și acolo se cere umilință. Copiii lui Dumnezeu, dacă vor să beneficieze spiritual unii de alții, trebuie să examineze fiecare sugestie corectivă, pentru a vedea dacă vine de la Domnul lor din ceruri.

Printre cei doisprezece ucenici a fost unul cu totul diferit: Iuda. Fusese chemat să fie apostol, dar Domnul l‑a cunoscut de la început că era „un diavol“ (Ioan 6.70). Este un avertisment serios pentru oamenii care au o manifestare exterioară a creștinismului, dar care în interior sunt departe de Hristos (Psalmul 41.9)! Cât de tulburat este Domnul la gândul că Iuda, unul dintre confidenții Săi, urma să‑L trădeze! Dragostea Lui nu putea suporta. Ce sfârșit teribil îl aștepta pe Iuda! Niciunul dintre apostoli nu a fost fără păcat, dar acest act oribil putea fi săvârșit doar de către unul care nu era dintre „ai Lui“. Ipocrizia era pe cale să atingă punctul culminant.