Sămânța bună
Fermierul Andrew Dunn
Priviți la Mine și veți fi salvați, toate marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.
Isaia 45.22
La începutul Epocii Victoriene (1837‑1901), în Irlanda trăia un fermier pe nume Andrew Dunn. Acesta căuta cu sinceritate pacea cu Dumnezeu. Preotul din comunitate nu‑i putea da răspunsuri satisfăcătoare la întrebările pe care le avea. Dar Andrew a primit cadou Noul Testament. Curios, a început să‑l citească. Când a ajuns la pasajul din Luca 15, în care fiul rătăcitor spunea: „Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și‑i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău“, Andrew a luat ca pentru sine acest pasaj, s‑a prăbușit în genunchi și a strigat cu lacrimi către Dumnezeu, cerând iertare. Când și‑a terminat rugăciunea, privirea i‑a căzut asupra următoarelor cuvinte: „Dar, pe când era el încă departe, tatăl său l‑a văzut, i s‑a făcut milă, a alergat, a căzut pe gâtul lui și l‑a sărutat mult“ (Luca 15.20). Faptul că Dumnezeu Tatăl îi așteaptă pe oameni și chiar Se grăbește să le iasă în întâmpinare l‑a impresionat profund pe Andrew. El s‑a încredințat milei lui Dumnezeu și, chiar în acele momente, a cunoscut pacea căutată atâta timp. Evanghelia s‑a răspândit rapid în jurul său, începând cu propria familie. Un vecin bătăuș, care voia să‑l atace pe Andrew, i‑a devenit cel mai bun prieten și frate în credință. Alte douăsprezece familii au găsit credința în Domnul Isus. Această întâmplare adevărată ne arată puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu de a schimba viața oamenilor. El are aceeași putere și astăzi.
„Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat“ (1 Ioan 1.7).