Sămânța bună

Martin Luther a intitulat Psalmul 103 „Cântul îndurării“, pentru că el descrie cât de îndurător este Dumnezeu. Aici îl auzim pe regele David cum își îndeamnă sufletul să Îl binecuvânteze pe Dumnezeu și să nu uite niciuna dintre binefacerile Lui. Ce atitudine demnă de urmat, la început de an! Psalmistul accesează cumva componenta memoriei care stochează faptele și evenimentele, numită memorie episodică.

Când citim întregul psalm, simțim cum el exaltă de recunoștință și de admirație față de bunătatea lui Dumnezeu. Psalmistul își amintește cu recunoștință că lui Dumnezeu Îi face plăcere să ierte „toate nelegiuirile“ și că iertarea pe care o acordă El este una deplină atunci când ne recunoaștem vina înaintea Lui: „Cât este de departe răsăritul de apus, atât a îndepărtat El nelegiuirile noastre de la noi“. David ne încurajează să savurăm cu aceeași prospețime bunătatea lui Dumnezeu și când vârsta este înaintată și drumul vieții pare anevoios. Și exemplifică cu o imagine din viața de familie: „Cum se îndură un tată de fiii săi, așa Se îndură Domnul de cei care se tem de El“.

O bucurie eternă le este rezervată tuturor celor care trăiesc în recunoștință și respect față de acest Dumnezeu milos, care „nu răspunde celui credincios după măsura păcatelor lui“.

La finalul psalmului auzim încă o dată îndemnul insistent al psalmistului, un semnal lansat fiecăruia în parte: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!“.