Sămânța bună

De câteva zile, o furtună se dezlănțuise pe mare, ridicând valuri uriașe și zguduind corabia ca pe o coajă de nucă. În timpul nopții nu se vedea nicio stea, iar vremea din timpul zilei era destul de mohorâtă. Chiar și marinarii, care erau obișnuiți cu asemenea condiții furtunoase, își pierduseră nădejdea. Au coborât pânzele și au aruncat tot balastul, inclusiv o parte din echipamentul corăbiei. Dar toate eforturile lor s-au dovedit a fi inutile – nu aveau nicio șansă în fața acestei furtuni. Corabia a plutit în derivă în valurile învolburate, asemenea unei jucării. Pierise orice speranță. Un singur bărbat evreu, care părea să fie în atenția tuturor, emana un calm inexplicabil. Lui de ce nu îi era teamă? Ce îl făcea să fie atât de neînfricat și de liniștit? Trebuie să fi fost ceva în legătură cu credința lui, despre care urma să dea mărturie la Roma. După ce multe zile ei nu mai mâncaseră nimic, el s-a ridicat în picioare și i-a încurajat pe toți, echipaj și călători: „Un înger al Dumnezeului al Căruia sunt eu și Căruia Îi slujesc a stat lângă mine în noaptea aceasta, spunând: «Nu te teme, Pavel! … iată, Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care sunt în corabie cu tine». De aceea, bărbaților, fiți cu voie bună, pentru că am încredere în Dumnezeu, că va fi așa cum mi s-a spus“ (Fapte 27.23-25). Toți călătorii au prins curaj. Oare acel Dumnezeu necunoscut îi va salva? Pavel a vorbit cu încredere, iar Dumnezeu Și-a arătat puterea. El a fost de partea slujitorului Său și Și-a respectat promisiunea. Corabia a naufragiat, dar toți cei 276 de oameni care erau la bord au ajuns în siguranță la țărm. Această pagină ne încurajează să ne încredințăm soarta lui Dumnezeu, având siguranța că El ne va păzi în furtună.