Sămânța bună

Ieremia a fost nevoit să-i adreseze lui Baruc un reproș. Acesta își dovedise credincioșia față de Dumnezeu, stând alături de Ieremia, înfruntând vrăjmășia multor evrei. Baruc consemnase în carte tot ceea ce spusese profetul. Dar nu a primit nicio recunoștință pentru aceasta, nici din partea regelui, nici din partea poporului. Baruc a fost profund afectat de această ingratitudine: „Vai de mine! pentru că Domnul a adăugat întristare la durerea mea; sunt obosit de suspinul meu și nu găsesc odihnă“ (Ieremia 45.3). Am fost și noi descurajați? Am așteptat cumva lucruri mari? Răspundeți însă: lucrarea era pentru Dumnezeu, sau pentru noi? Dacă așteptăm de la Dumnezeu, nu trebuie să ne descurajăm. Dumnezeu a făcut lucruri mărețe în moduri pe care nu ni le-am imaginat. L-a trimis pe Fiul Său preaiubit, care a murit pentru noi. Prin moartea Sa, nenumărate suflete au fost salvate.

Dar mai este o capcană. S-ar putea ca un credincios sincer să nu-și fi dorit absolut nimic de la lumea fără Dumnezeu. Cu toate acestea, el poate cădea în plasa de a dori să facă el lucruri mari pentru Dumnezeu, câștigând astfel notorietate! Și ucenicii Domnului au căzut în această cursă: au discutat despre cine era cel mai mare dintre ei. Atunci Domnul a luat un copilaș, l-a pus în mijlocul lor și le-a corectat atitudinea. Iar cu puțin timp înainte de răstignire, această discordie egoistă a izbucnit din nou. Domnul a fost nevoit să le spună că o astfel de ambiție este ceva obișnuit în lume; numai că El a venit nu pentru a-Și arăta măreția, ci pentru a fi Cel care slujește (Luca 9.46; 22.27).