Sămânța bună

Păstorul și oile Sale

După ce a scos toate oile sale, merge înaintea lor; și oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul. Dar pe un străin nicidecum nu-l vor urma, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această asemănare le-a spus-o Isus, dar ei n-au înțeles ce era ceea ce le vorbea.

Ioan 10.4-6

Nu se poate să nu fim impresionați de felul cum lucrează un păstor cu oile din turma lui. Această ilustrație se aplică la Isus Hristos și la modul în care El îi conduce pe credincioși și Se îngrijește de ei.

Domnul Isus le-a spus evreilor aceste cuvinte când numai o mică parte din poporul Israel trăia în țara lor. Cei mai mulți fuseseră deja risipiți. Ne-am fi așteptat ca Păstorul să le strângă laolaltă pe toate și să le aducă în țara lor – ceea ce va avea loc într-o zi (vedeți Ezechiel 34.13) – dar atunci nu venise încă timpul pentru aceasta, ci trebuia să apară ceva nou: credința creștină. Creștinismul nu înseamnă a trăi într-o țară care este sfântă sau a merge în anumite locuri cu semnificație religioasă, ci a-L urma pe Hristos Însuși și a avea o relație personală cu El.

Astăzi, mulți pretind că sunt din turma lui Hristos. Dar corespunde oare viața lor cu această frumoasă imagine a Păstorului cu oile Sale? A-L urma pe Isus înseamnă a te lepăda de tine însuți și a-ți lua crucea (vedeți Marcu 8.34). Nu ideile și obiectivele mele sunt cele care contează, ci vocea Păstorului este aceea care hotărăște direcția. Oile Lui disting, între glasurile pe care le aud, vocea de origine divină, diferită de vocea „unui străin“. Ele sunt obișnuite cu Biblia, astfel încât străinii nu pot avea o influență de durată asupra lor, indiferent cât de atrăgător ar suna vocea lor.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Isaia 28.1-29 · Evrei 1.1-6