Sămânța bună

Contempla o poză de pe coperta unui manual școlar care înfățișa celebra sculptură din bronz a lui Rodin, „Gânditorul“ – un bărbat atletic, așezat pe o piatră, care își sprijină capul în mână și privește spre pământ. L-am întrebat: „Ce crezi despre sculptură?“ — „Este impresionantă“, a răspuns el. „Arată ca și cum ar fi îngrijorat.“ — „Exact! Cineva dorește să-i spună: Ridică-te! Nu căuta soluția în tine însuți sau pe pământ. Ridică-ți capul; privește în sus.“ Bazându-se pe cunoștințele și pe experiența lor, marii gânditori și-au format propriile concepte despre Dumnezeu și despre lume. Au încercat să ajungă la o concluzie satisfăcătoare, dar au eșuat. Filosoful necredincios Schopenhauer a murit la 20 septembrie 1860. Despre sfârșitul vieții lui citim că, în timpul maladiei, în grele suferințe, îi scăpau de pe buze cuvintele: „Doamne, Dumnezeul meu!“. Surprins, medicul care-l asista l-a întrebat: „Există totuși un Dumnezeu în filosofia dumitale?“ — „La durere nu se poate fără credința în Dumnezeu, ceea ce înseamnă că, dacă mă voi face sănătos, trebuie să mă schimb.“ Și s-a făcut sănătos, iar el i-a spus medicului: „Păstrează-ți povestirile cu grozăviile lor pentru copii; filosoful nu are nevoie de Hristos!“. Și istoricii ne spun că, în aceeași zi, filosoful a devenit un cadavru. În zilele noastre, Dumnezeu este ignorat din ce în ce mai des. De ce? Pentru că trebuie să vedem lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Dacă Îl omitem, bâjbâim neputincioși printre toate întrebările referitoare la originea vieții și la existență. Dumnezeu a venit la noi în Persoana propriului Său Fiu. Prin Hristos, Dumnezeu ne oferă viață din abundență, viață eternă. De aceea El ne îndeamnă să privim țintă la Isus (Evrei 12.2).