Sămânța bună
Card de debit și de credit
El ne-a mântuit … nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan și harului care ne-a fost dat în Hristos Isus.
2 Timotei 1.9
Mulți oameni își imaginează că dețin un fel de card de debit și de credit la Dumnezeu. Datoriile (minusurile) și câștigurile (plusurile) sunt constant înscrise: pe de o parte ceea ce este rău – greșelile și păcatele; pe de altă parte ceea ce este bun – îndatoririle îndeplinite cu credință și faptele bune. Iar Dumnezeu va evalua apoi balanța. Astfel de oameni speră că nu vor fi datori și, prin urmare, că vor fi acceptați de Dumnezeu. Această idee nu are nicio bază în Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind creație a lui Dumnezeu, omul are obligația de a-L sluji în întreaga sa viață. Degeaba se așteaptă ei să învingă binele, căci binele nu este un bonus care poate compensa faptele rele sau răutățile.
Mai mult, tot binele pe care îl putem face nu Îl va satisface pe Dumnezeu și nici nu ne va pregăti pentru rai. Din nefericire, tot ce poate face omul mai bun nu este nicidecum lipsit de pată sau de păcat. Acest lucru îl putem testa rapid, întrebându-ne dacă faptele noastre bune au fost făcute cu adevărat din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele sau dacă au avut și alte motivații.
Concluzia Bibliei este pe cât se poate de clară: „Pentru că toți am ajuns ca ceva necurat și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită“ (Isaia 64.6). Isus Hristos a venit ca să ne ajute și să ne mântuiască. El „a suferit … pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu“ (1 Petru 3.18). Mântuirea este numai prin har și prin credință.