Sămânța bună

Prin har se înțelege, în general, o favoare pe care cineva nu o merită. În ce privește faptele bune pe care oamenii le fac unii față de alții, rareori au acest caracter, căci ele se bazează mai degrabă pe reciprocitate. Când însă Dumnezeu arată cuiva o favoare, nu se pune problema de reciprocitate: este întotdeauna har. Dacă ar fi condiționată de reciprocitate, omul vinovat nu ar putea avea niciodată o relație cu Dumnezeu. Harul nemeritat, pe care Dumnezeu dorește să ni-l dea, își are izvorul în Fiul Său, Isus. În această privință, fiecare om, oricât de exemplară i-ar putea fi viața, este la fel înaintea lui Dumnezeu, „căci toți au păcătuit“ (Romani 3.23). Acest lucru a fost suficient pentru ca bunătatea lui Dumnezeu să fie de neatins pentru noi. Cu toate acestea, Dumnezeu a fost dispus să arate har. Acest lucru era însă posibil numai dacă problema păcatului era rezolvată. Prin urmare, Isus Hristos a venit pe pământ ca Om. Fiindcă a ispășit păcatul prin sacrificiul Său de pe cruce, Dumnezeu poate acum să ierte pe orice păcătos care vine la El. Hristos a împlinit tot ce era necesar. Oricine își recunoaște vina și se întoarce la Dumnezeu poate să primească acest dar, iertarea păcatelor, prin credință. Cei răscumpărați au atunci o dorință profundă, să-și trăiască viața cu Hristos, spre gloria lui Dumnezeu. Dar nici acest lucru nu îl pot face prin propria putere. Pentru aceasta, ei depind tot de har. Ce minunat este acest Dumnezeu al oricărui har, care le dă copiilor Săi ajutorul și puterea de care au nevoie!