Sămânța bună

Un maior al armatei britanice i-a cerut odată unui predicator să-i dea un argument convingător că Biblia este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu și că nu este de origine omenească. Predicatorul, știind despre maior că făcuse multe călătorii în Orientul Mijlociu, l-a întrebat dacă a vizitat vreodată Babilonul. Ofițerul a fost în măsură să spună următoarele impresii despre acel oraș antic: „Ruinele Babilonului sunt pline de animale sălbatice, pradă pentru vânători. I-am cerut unui șeic permisiunea de a vâna acolo, precum și o escortă de vânători care cunoșteau zona. Însoțit de mai mulți arabi, am ajuns în zona vechii cetăți, dar, când s-a lăsat seara, și-au strâns corturile și au părăsit ruinele. Am fost nevoit să renunț la ideea de a vâna acolo. În dimineața următoare m-am plâns șeicului, care mi-a răspuns simplu: «Este prea periculos să petrecem noaptea acolo, din cauza animalelor sălbatice. Nimeni nu stă acolo după apusul soarelui»“.

După aceea, predicatorul și-a deschis Biblia și a citit din Isaia 13: „Babilonul, gloria împărățiilor, frumusețea mândriei caldeenilor, … nu va fi locuit niciodată … Și arabul nu-și va întinde cortul acolo, nici păstorii nu-și vor face acolo stâne de oi. Ci fiarele pustiei se vor culca acolo, și casele lor vor fi pline de bufnițe; struții vor locui acolo … Hienele vor urla în cetățile lor și șacalii în palatele lor plăcute“ (versetele 19-22). Maiorul a fost foarte impresionat atunci când a aflat că au trecut aproximativ 3.000 de ani de când a fost scrisă această profeție.