Sămânța bună

Într-una dintre scrierile sale, Victor Hugo (1802-1885), scriitor francez, a făcut următoarea mărturisire: „Înăuntrul ființei mele simt viața veșnică… Cu cât mă apropii mai mult de sfârșitul vieții pământești, cu atât mai limpede aud în jurul meu simfoniile nemuritoare ale lumii viitoare care mă cheamă. Cât sunt de minunate! Ce glorioase sunt! E ceva ca-n basme și totuși este adevărat. De o jumătate de secol încoace mi-am scris cugetările în proză și în versuri; le-am încercat pe toate. Și totuși, îmi dau seama că n-am exprimat nici a mia parte din ceea ce este în mine. Când voi coborî în mormânt, nu voi spune nicidecum, ca atâția alții, că mi-am sfârșit viața, căci ziua mea de lucru va începe iarăși în dimineața următoare. Poteca mormântului nu este o alee oarbă, o fundătură; ea este o șosea principală, deschisă. Astfel, pe această cale eu trec prin amurg, ca să ajung la revărsatul zorilor zilei nemuririi, zilei celei glorioase!“.

Dumnezeu a pus și în tine, cel care citești aceste rânduri, gândul veșniciei. Ce lucrare măreață a lui Dumnezeu față de oameni! Auzi și tu simfonia nemuritoare a lumii viitoare? Dacă nu, atunci să știi că ceea ce te-ar putea împiedica este doar păcatul, care se pune ca o barieră în calea ta, ca să nu lași acest gând al veșniciei să se dezvolte în sufletul tău. Mântuitorul a venit ca să-ți ierte păcatul și să-ți dea o speranță veșnică! Accepți tu lucrarea făcută de El pentru tine?