Sămânța bună

La prima vedere, poate părea că Abel și Cain au făcut același lucru. Amândoi I-au adus câte o jertfă lui Dumnezeu. Cain I-a adus din roadele ogorului, din rezultatul muncii lui. Abel a jertfit un animal din turma lui. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, dar nu și pe a lui Cain. Abel a lucrat prin credință. Este evident că el a urmat exemplul dat chiar de Dumnezeu, Cel care îi îmbrăcase pe părinții lui cu pielea unui animal care, murind în locul lor, dădea socoteală pentru vina lor (Geneza 3.21). Cain s-a apropiat însă de Dumnezeu cum a socotit el mai bine, și nu a fost primit. Doi oameni, un fariseu și un vameș, au mers să se roage la templul din Ierusalim. Fariseul și-a descris, cu vorbe multe și mulțumit de sine, viața pe care o ducea în dreptate și în e-vlavie. Vameșul însă implora atât: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!“ (Luca 18.13). Rugăciunea fariseului nu avea nicio valoare pentru Dumnezeu. Însă Dumnezeu a primit rugăciunea vameșului. Doi răufăcători au fost răstigniți împreună cu Isus. Amândoi știau că mai aveau doar câteva ore de trăit. Unul dintre ei L-a insultat pe Fiul lui Dumnezeu, celălalt L-a recunoscut ca Domn. Unul a mers la pierzare veșnică, celălalt a primit viața eternă. Există doar două categorii de oameni. Ei pot părea să aibă multe în comun, dar drumurile lor se despart în moarte. Oricine L-a primit pe Isus ca Mântuitor are parte de bucurie eternă. Toți ceilalți vor fi în iad, despărțiți pentru totdeauna de Dumnezeu. Decizia cu privire la locul în care ne vom petrece veșnicia poate fi luată doar atât timp cât trăim. Vai de ei! pentru că au mers pe calea lui Cain … (Iuda 11).