Sămânța bună
Suflete al meu, nu uita …
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El, care-ți iartă toate nelegiuirile, care-ți vindecă toate bolile, … care te încununează cu bunătate și îndurări!
Psalmul 103.3,4
Cum aș putea vreodată să-I mulțumesc lui Dumnezeu îndeajuns pentru tot binele pe care l-a făcut în viața mea!? Alăturându-mă lui David, autorul psalmului, câte nu aș avea de istorisit, când mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu manifestată neobosit față de mine, zi de zi, lună de lună, an de an…
„Care îți iartă toate nelegiuirile.“ Aceasta este dovada supremă a dragostei Sale. Nimic nu este atât de important și nimic nu mă poate face să mă bucur mai mult decât certitudinea că Dumnezeu mi-a iertat toate păcatele și că nu va mai face niciodată referire la ele!
„Care îți vindecă toate bolile.“ În tulburările mele am experimentat apropierea lui Dumnezeu. El nu m-a ferit de orice boală, dar mi-a dat curajul și puterea de a îndura situațiile dificile.
„Care te încununează cu bunătate și îndurări.“ Privind retrospectiv, aș putea identifica drept cunună a nesfârșitei îndurări față de mine faptul că Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată în voia sorții. El mi-a arătat bunătatea Sa fără ca eu să-I dau vreun motiv. Văzând cum se călește oțelul, fiind pus, în mod repetat, ba în cuptor încins, ba în apă rece, un credincios a strigat: „Doamne, pune-mă ba în apă, ba în foc, dar nu mă da la fier vechi“. David cunoștea bunătatea lui Dumnezeu, dar își cunoștea și propria tendință de a uita. Așa că s-a îndemnat să nu treacă cu vederea binefacerile pe care le primea, ci, mai degrabă, să-L laude din toată inima. Aceasta este premisa pentru o viață fericită!