Sămânța bună

Ierusalimul se pregătea de sărbătoarea Paștelui. Oamenii veneau din toate colțurile țării, pentru a lua parte la ceremonie. Conducătorii religioși însă, hotărâți să-L omoare pe Isus, erau neliniștiți, fiindcă se temeau că mulțimea venită la Ierusalim le-ar putea împiedica planul. Mulți Îl auziseră pe Domnul Isus predicând și văzuseră minunile făcute de El. Unii Îl urmaseră zile de-a rândul. Aveau aceștia să îngăduie ca El să fie omorât? Mai-marii poporului au hotărât deci ca Isus să nu fie prins în timpul sărbătorii. Totuși, o ocazie neașteptată s-a ivit: Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, era gata să-L dea în taină pe Domnul Isus în mâinile preoților. Nu puteau rata o astfel de oportunitate. L-au prins deci pe Isus și, la scurt timp, mulți martori mincinoși au fost aduși pentru a-L putea condamna la moarte. Sentința fusese rostită cu multă vreme înainte: Isus trebuia să moară.

A urmat judecata înaintea lui Pilat, guvernatorul roman, fiindcă doar el putea pronunța în mod oficial condamnarea la moarte. Așa că au mers dis-de-dimineață la el. Pilat a avut rezerve față de acuzele lor și a spus de mai multe ori că Îl consideră nevinovat pe Isus. El văzuse că iudeii Îl dăduseră în mâinile lui din invidie, însă a cedat cerințelor lor. Domnul Isus a primit în tăcere acuzațiile false și nedrepte. A mers de bunăvoie la moarte, pentru a face ispășire pentru păcatele celor vinovați. Invitația de a veni la El și de a fi mântuit este valabilă pentru oricine, chiar și pentru vrăjmașii Săi.