Sămânța bună

În zilele lui Isus, templul impunător și terenurile sale dominau întregul Ierusalim. În timp ce ucenicii erau impresionați de clădirile grandioase, Isus Însuși avea alte sentimente atunci când privea orașul. El a plâns pentru cetate, pentru că îi vedea deja distrugerea totală de către romani sub conducerea lui Titus, în anul 70 d.Hr. (Luca 19.41; 21.5,6).

Evangheliile ne oferă o descriere detaliată a ultimei călătorii a lui Isus la Ierusalim, făcută pentru a pune în aplicare planul de mântuire al lui Dumnezeu prin moartea Sa pe cruce. Isus le vorbise ucenicilor Săi despre aceasta în mai multe rânduri, dar ei nu-L înțeleseseră. Ei sperau că, prin El ca Mesia, națiunea va fi eliberată de sub stăpânirea romană. În dragostea Sa, Dumnezeu nu a avut în vedere numai bunăstarea poporului evreu, ci și mântuirea tuturor celor care vor crede în El, indiferent de naționalitate. Totul s-a petrecut așa cum anunțase Isus: trădarea de către unul dintre ucenicii Săi, interogatoriul în fața conducătorilor poporului, predarea în mâinile guvernatorului roman, care a ordonat să fie răstignit. Acolo, pe cruce, atârna Isus, singura Persoană neprihănită. El a îndurat pedeapsa lui Dumnezeu în locul nostru, pentru ca noi, prin credința în El, să putem primi iertare și viață eternă.