Sămânța bună
Viață eternă
Cine crede în Mine are viață eternă.
Ioan 6.47
În dispensația harului, oricine își pune încrederea în Fiul lui Dumnezeu, Cel care a devenit Om și care a murit pe cruce, primește viață eternă. Acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului. A crede cu adevărat nu înseamnă numai a accepta faptul că Hristos a existat, ci a te încrede deplin în lucrarea Lui de răscumpărare.
Viața eternă este mult mai mult decât o existență fără sfârșit, pentru că toți au o existență eternă, deoarece avem un suflet nemuritor. Dar cei care mor în necredință, fără a fi împăcați cu Dumnezeu, vor suferi etern în iad. Aceasta este o chestiune foarte serioasă.
Binecuvântarea vieții eterne este mult mai mult decât faptul că cei credincioși nu mai vin la judecată și sunt mântuiți pentru timp și pentru eternitate. Prin harul infinit, suntem răscumpărați și primiți de Dumnezeu pentru eternitate, dar El ne-a dat mult mai mult în Fiul Său Isus Hristos.
În Ioan 17.3, Domnul Isus descrie principala caracteristică a vieții veșnice: „Aceasta este viața eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis“. Fiind dintre aceia care au această viață, noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu Tatăl. Consecința acestei cunoașteri este că putem avea comuniune cu Tatăl și cu Fiul, ceea ce ne dă bucurie deplină (1 Ioan 1.3,4). Viața eternă este deci nu numai o viață fără sfârșit, ci și viață de cea mai bună calitate.