Sămânța bună

Ultima insultă adusă Mântuitorului pe cruce trebuie să-L fi rănit cu siguranță „cel mai crunt“. Preoții de seamă, împreună cu cărturarii și cu bătrânii, puneau la îndoială faptul că El a venit de la Dumnezeu, Tatăl Său, pentru a împlini lucrarea care I-a adus suferințele prin care trecea atunci și care fuseseră anticipate în profețiile din Vechiul Testament. Conducătorii poporului ar fi trebuit să știe mai mult. Lucrarea de la cruce avea legătură cu nevoia noastră, cu rezolvarea problemei păcatelor noastre, nu cu vreo greșeală a lui Hristos, de care trebuia să Se ocupe Dumnezeu. Nu se punea problema ca Dumnezeu să-L scape pe Fiul Său (ceea ce ar fi putut face), ci să elibereze omenirea de sub puterea și robia lui Satan.

Nu a fost vorba nici de afecțiunea sau de relația divină dintre Tatăl și Fiul. Acestea au fost adeverite atunci când Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Eu Îmi găsesc plăcerea“ (2 Petru 1.17). Hristos a „îndurat crucea“ pentru a ispăși greșelile noastre. Această ispășire necesita moartea unei victime nevinovate. Dacă El ar fi fost scăpat de cruce, nu ar fi existat mântuire pentru omenire. Evreii care L-au respins pe Mesia au refuzat mântuirea pe care Dumnezeu le-a oferit-o în dragostea și în harul Său.

Drag cititor, nu te număra printre cei care au renunțat la această șansă unică!