Sămânța bună

Am pierdut o zi!

Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!

Psalmul 90.12

Istoricul Suetoniu relatează despre împăratul roman Titus (39-81 d.H.) că acesta, la sfârșitul unei zile în care constata că n-a realizat nicio acțiune folositoare, obișnuia să spună: „Diem perdidi!“ – „Zi pierdută!“.

Zilele noastre „zboară mai iuți decât suveica țesătorului“; ele „aleargă mai iuți decât un alergător“ (Iov 7.6; 9.25). Nimic nu le poate reține și nici măcar o singură zi nu o putem lua de la capăt. Însă felul în care ne ocupăm timpul poate conferi fiecărei zile o valoare eternă. Momentele pe care le folosim pentru a ne răsfăța vanitatea și egoismul se risipesc ca un abur. Dar, dacă ne trăim viața alături de Domnul și ne implicăm pentru cauza Lui, scurtele clipe pe care le petrecem pe pământ pot aduce „roade durabile“.

Să răscumpărăm timpul și să-l folosim ca pe un bun prețios pe care Domnul ni l-a încredințat! În fiecare dimineață să-I cerem Lui să ne arate cum să ne petrecem ziua pentru El.

Timpul nu ne aparține, ci este un dar nemeritat, oferit pentru puțină vreme. Să-l folosim pentru Dumnezeu! Pavel ne mărturisește cum proceda el: „Aruncându-mă spre ce este înainte, alerg drept spre țintă, pentru premiul chemării cerești“ (Filipeni 3.14). Perspectiva recompensării din partea Domnului nu ne îndeamnă oare și pe noi să Îi dedicăm Lui timpul pe care îl avem la dispoziție?

„Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!“ (Matei 25.21).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Ezechiel 23.36-24.14 · Psalmul 126.1-6