Sămânța bună

Negustorii l-au dus pe Iosif în Egipt și l-au vândut ca sclav unui înalt funcționar de la curtea lui Faraon. Acolo a ajuns administratorul proprietăților acestuia. Dar apoi, pe nedrept, Iosif a fost acuzat și aruncat nevinovat în închisoare. Cu timpul a devenit confidentul tuturor deținuților. Într-o zi, alți doi infractori au fost aruncați în închisoare: mai-marele paharnicilor și mai-marele brutarilor lui Faraon. Noaptea au avut amândoi vise ciudate, pe care nu și le puteau explica. Iosif i-a încurajat să-i povestească lui visele. „Interpretările sunt ale lui Dumnezeu“, le-a spus el. – Uimitor! În exterior, viața lui Iosif părea lipsită de perspectivă, dar el a ținut cu tărie la ceea ce Dumnezeu îi arătase în tinerețe. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Iosif le-a interpretat visele și ceea ce el profețise s-a împlinit: mai-marele paharnicilor a fost repus în funcție, iar mai-marele brutarilor a fost condamnat la moarte.

Regăsim în acest tablou al lui Iosif imagini din viața lui Isus: condamnat în mod nevinovat, numărat printre cei fărădelege și, în cele din urmă, răstignit între doi tâlhari. La fel ca în cazul mai-marelui paharnicilor și al mai-marelui brutarilor, cei doi tâlhari au avut direcții opuse: unul a intrat în „viață“, ajungând în Paradis, iar celălalt a intrat în „moarte“, așteptându-l judecata. Dar există și o diferență remarcabilă! Astfel, dacă Iosif este cel care îi spune paharnicului: „Adu-ți aminte și de mine“, în tabloul răstignirii vedem că tâlharul este cel care cere acest lucru: „Adu-Ți aminte de mine“. Și Hristos i-a dat mântuirea veșnică.