Sămânța bună
La Ierusalim
Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și-L vor da în mâinile păgânilor, Îl vor batjocori, Îl vor biciui, Îl vor scuipa și-L vor omorî.
Marcu 10.33,34
Actul care va avea loc la Ierusalim este descris mai dinainte de Domnul Isus, prin intermediul a șapte scene:
Va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și ale cărturarilor. Este vorba despre fapta josnică a lui Iuda Iscarioteanul, care L-a trădat pe Domnul său dușmanilor, pentru treizeci de arginți.
Ei Îl vor condamna la moarte. Pentru sinedriu, condamnarea Sa la moarte era lucru sigur; totuși, pentru a păstra aparențele, au pus la cale și câțiva martori falși.
Îl vor da în mâinile păgânilor. În ura lor de moarte, iudeii L-au adus pe Isus în fața judecătorului roman. Prin orice mijloc au căutat să obțină o hotărâre definitivă. Și au reușit.
Îl vor batjocori. De la tâlharii care au fost răstigniți împreună cu El și până la farisei, nimeni nu s-a temut să-L batjocorească prin vorbe amare pe Mântuitorul.
Îl vor biciui. Nu au lipsit nicidecum suferințele fizice, căci, înainte de a da sentința, Pilat a pus ca acuzatul nevinovat să fie biciuit fără milă.
Îl vor scuipa. Iudeii L-au scuipat în față pe Fiul lui Dumnezeu, pentru a-și exprima disprețul lor profund.
Îl vor omorî. Răstignit în afara cetății, Isus trebuia să moară, pentru că ei nu-L doreau printre cei vii.