Sămânța bună

Iosif – invidiat din cauza viselor lui

„Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta și frații tăi, să ne plecăm până la pământ înaintea ta?“ Frații săi îl invidiau.

Geneza 37.10,11

Iosif a avut două vise, ambele prefigurând poziția înaltă pe care o va ocupa într-o zi. Frații săi nu puteau suporta gândul că fratele lor mai mic va fi peste ei, așa că erau invidioși pe el. Dar a acționat oare Iosif cu înțelepciune atunci când le-a mărturisit fraților săi aceste vise? Aici, ca în multe alte pasaje din Vechiul Testament, vedem imagini care arată spre Hristos.

Isus a predicat cu autoritate și poporul L-a ascultat cu plăcere, dar liderii religioși erau plini de gelozie și de invidie. Atitudinea lor a fost atât de evidentă, că până și guvernatorul roman Pilat „știa că din invidie Îl dăduseră pe Isus în mâinile lui“ (Matei 27.18).

În primul vis al lui Iosif, mai multe mănunchiuri de snopi se plecau în fața snopului său. În cel de-al doilea, soarele, luna și unsprezece stele i se închinau. Frații săi au înțeles semnificația: Iosif va ocupa un rol de lider și ei se vor închina în fața lui. Dar au refuzat repede acest gând: „Doar n-ai să stăpânești tu peste noi!“.

Secole mai târziu, Isus, interogat în fața sinedriului, avea să răspundă cu calm: „De acum încolo veți vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii“ (Matei 26.64). Ce au făcut oamenii? L-au condamnat la moarte, spunând: „Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi“ (Luca 19.14). Când va veni însă timpul lui Dumnezeu, „orice genunchi“ va trebui să se plece înaintea lui Hristos, împlinindu-se astfel, într-un sens deplin, visul lui Iosif.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 2 Împărați 25.1-17 · Psalmul 111.1-10