Sămânța bună

Când eram copil, locuiam într-o casă țărănească. Această casă veche este încă în picioare și astăzi și are mai bine de 100 de ani. În pivniță păstram cartofi, cărbuni, fructe și legume conservate. Mama mă trimitea deseori acolo, la prânz, să aduc câte un castron cu cartofi sau vreun borcan cu compot pentru desert. Întotdeauna mă simțeam foarte inconfortabil când coboram în încăperea aceea veche și întunecată. Pentru a-mi face curaj și pentru a-i speria pe eventualii intruși, obișnuiam să cânt tare și să fac zgomot cât puteam de mult. În pivniță ducea o scară veche de lemn, cu treptele scârțâind sub picioarele mele. Mai întâi trebuia să trec prin spălătorie, pentru a ajunge la ușa pivniței, care era închisă cu un lacăt mare. După ce deblocam lacătul, trebuia să traversez și fostul grajd, până la pivniță. Cartofii erau într-o parte a pivniței foarte slab luminată și aici îmi era cel mai teamă. Îi adunam repede prin întuneric și mă întorceam imediat la lumina zilei.

Întunericul îi face pe cei mai mulți dintre noi să se simtă incomod, pentru că nu putem vedea încotro mergem și nici cu cine ne întâlnim. Odinioară, când nu am cunoscut Lumina lumii, care este Isus Hristos, eram întuneric, după cum citim în Efeseni 5.8. Dar, după ce L-am cunoscut pe Domnul Isus, El ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată (1 Petru 2.9) și acum suntem lumină în El (Efeseni 5.8). Fiind în această poziție, putem fi o lumină pentru cei din jurul nostru, care încă mai stau în întuneric și se tem. „Să faci în așa fel, încât predica cea mai importantă a vieții tale să fie exemplificată de conduita ta“ (C. H. Spurgeon).