Sămânța bună

Pedepsit și lovit

Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați.

Isaia 53.5

În versetul de astăzi, profetul vorbește fără îndoială despre Isus Hristos. Se ridică totuși două întrebări: Cine L-a pedepsit? Prin ce fel de răni am fost vindecați?

În evanghelii citim cum oamenii au înmulțit suferințele Domnului Isus. Pilat a poruncit ca Cel nevinovat să fie biciuit. Soldații romani I-au pus pe cap o cunună de spini și L-au bătut peste cap. După ce L-au dus la Golgota, L-au pironit pe cruce.

Hristos a suportat toate aceste dureri corporale, pentru că El mărturisea adevărul și pentru că lumina divină descoperea faptele rele ale oamenilor. Dar aceste răni de pe corpul Său, pe care oamenii I le-au făcut, nu au putut ispăși păcatele noastre și nici șterge vina noastră înaintea lui Dumnezeu.

Dumnezeu a fost Acela care a pus asupra Mântuitorului pedeapsa care nouă ne dă pacea. În cele trei ore de întuneric, Isus Hristos a luat locul nostru în judecata divină. Atunci L-au atins loviturile Dumnezeului sfânt din cauza păcatelor noastre. La final, El a trebuit să suporte pentru noi moartea ca plată a păcatului.

Acum știm că Domnul Isus a purtat pedeapsa divină, ca noi să avem prin credința în El pace cu Dumnezeu. El a plătit prețul pentru răscumpărarea noastră. Pentru aceasta dorim să-I mulțumim astăzi din toată inima.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 2 Împărați 1.11-18 · Ioan 16.1-11