Sămânța bună

Spală-mă, Doamne!

Dumnezeule, … spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curățește-mă de păcatul meu!

Psalmul 51.1,2

Să presupunem că cineva ar enumera următoarele motive pentru care nu se spală:

  • În copilărie am fost mereu obligat să mă spăl;
  • Spălatul ia prea mult timp;
  • Producătorii de săpun urmăresc numai banii noștri;
  • Vecinul meu trebuie să se spele mai mult decât mine;
  • Când voi fi mai bătrân și mai murdar, atunci o voi face.

Atât la propriu, cât și la figurat, îmi pun întrebarea: Simt eu cu adevărat nevoia să fiu curat?

Împăratul David, cel care vorbește în psalmul de astăzi, a încercat, după adulterul său cu Batșeba, mai întâi să alunge gândul vinovăției. Atunci profetul Natan a venit la el pentru a-i arăta necurăția sa și pentru a-i trezi conștiința. Natan i-a vorbit despre un om bogat care luase de la un om sărac singurul miel pe care acesta îl avea. Imediat, împăratul l-a condamnat pe bogatul vinovat. Dar atunci cuvântul profetului l-a lovit ca un trăsnet: „Tu ești omul acesta“. Sunt cuvinte care arată în mod clar vinovăția lui David.

Dar au pătruns și la conștiința ta aceste cuvinte, „Tu ești omul acesta“? Te-au atins ele în așa fel, încât să încetezi să mai arăți cu degetul spre alții, despre care consideri că au mai multă nevoie de curățire? Ai experimentat tu personal ce înseamnă curățirea de păcatele tale?

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 1 Împărați 2.1-27 · Ioan 4.15-30