Sămânța bună

Născut din nou (13)

Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.

Ioan 3.13

Domnul Isus i-a spus lui Nicodim: „Noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut“ (Ioan 3.11). Fiind Fiul lui Dumnezeu, Hristos nu a trebuit să obțină cunoașterea despre Dumnezeu, despre veșnicie și despre cer, ci a „adus-o cu Sine“ la întruparea Sa. Și acum trăiește în comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu și în strânsă apropiere de El. Cât de desăvârșită este cunoașterea pe care o deține Fiul lui Dumnezeu și cât de nesigură este toată cunoașterea și cercetarea oamenilor, chiar și a celor mai reputați cărturari și farisei!

„Nimeni nu s-a suit în cer“, ci numai Fiul lui Dumnezeu, care a venit de acolo. El ne poate da informații exacte despre Dumnezeu, despre lumea cerească, despre veșnicie. De aceea este atât de important să credem mărturia Sa. Majoritatea liderilor religioși ai iudeilor din acea vreme au respins mesajul lui Isus (Ioan 3.12). Dar noi ar trebui – ca și Nicodim mai târziu – să credem Cuvântul Său și să ne încredințăm Lui pentru viața noastră pe pământ și pentru viitorul nostru veșnic.

„Cine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu“ (Ioan 3.18).

„Cine crede în Fiul are viață veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“ (Ioan 3.36).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 2 Samuel 17.1-14 · 2 Tesaloniceni 3.6-18