Sămânța bună

Fariseul Nicodim și-a început conversația cu Domnul Isus spunând: „Noi știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu“ (Ioan 3.2). În spatele acestui „noi“ erau acei lideri evrei care considerau că Îl pot judeca pe Isus. Ei I-au adus un oarecare omagiu, dar nici măcar nu erau siguri cine era El cu adevărat.

Apoi, deodată, Isus, folosind aceeași formă de plural, „noi“, dar nu ca expresie a mulțumirii de sine sau a ignoranței fariseice, ci a atotștiinței divine, i-a vorbit lui Nicodim despre Sine ca fiind Cel care este una cu Tatăl și care este El Însuși Dumnezeu (Ioan 1.1; 10.30) – i-a vorbit cum numai Unul care Se află într-o legătură strânsă cu Dumnezeu și care Îl cunoaște pe Dumnezeu și gloria Sa o poate face. Cunoașterea Sa despre toate cele pământești și cerești este absolută. El cunoaște lucrurile în esența lor, în scopul lor – iată ce conferă cuvintelor Domnului Isus, care sunt adesea atât de simple, o profunzime atât de greu de pătruns!

Fariseii aveau probleme în a înțelege și a crede atunci când Fiul lui Dumnezeu le vorbea despre nașterea din nou – un proces care are loc pe pământ. Cum vor reacționa atunci când va fi vorba despre „cele cerești“, despre plinătatea binecuvântării pe care Dumnezeu vrea să o dea celor care Îl acceptă pe Fiul Său prin credință?