Sămânța bună

În prima sa întrebare adresată Domnului Isus, Nicodim a pus la îndoială posibilitatea și, implicit, necesitatea nașterii din nou (Ioan 3.4). Domnul i-a spus lămurit că, fără o naștere din nou, nu poate exista comuniune cu Dumnezeu. Dar Nicodim nu a înțeles cum putea avea loc aceasta. El era un om renumit, recunoscut ca „învățătorul lui Israel“; prin urmare, ar fi putut găsi dovezi utile în scripturile Vechiului Testament, pe care le cunoștea atât de bine, dar tot nu a priceput.

Fără îndoială că era familiarizat cu pasajul din cartea profetului Ezechiel, în care nașterea din nou „din apă și din Duh“ este descrisă într-un mod foarte sugestiv:

„Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să umblați în poruncile Mele și să păziți și să împliniți rânduielile Mele“ (Ezechiel 36.25-27).

Dar, pentru că Nicodim însuși nu avea încă nașterea din nou, în această situație, cercetarea și analiza pur intelectuală nu l-au ajutat. Căci „omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu“; el nu le poate înțelege, deoarece „ele se înțeleg duhovnicește“ (1 Corinteni 2.14).